vineri, iulie 22, 2011

Mopete

Mircea Ivanescu - Despre moarte ca revedere

1.
sigur ca nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii închisi – si te leagana –
si la început e un somn, si pe urma o uitare –
si pe urma timpul îsi pierde orice înteles,
este numai o liniste care se întoarce asupra ei însesi
cu un singur ecou – si acela e-un nimb,
ca flacara lumânarii – si pe urma lumina
îsi pierde orice înteles – si pe urma tacerea
îsi lasa deoparte întelesul – si suspendat
în ceva care nu mai are vreun înteles – si nimic pe urma, nici
descarnarea de întelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiintei, gura în gura,
nu mai exista. pe urma nu mai este nici un pe urma
dar nici vreun acum, si nu mai este nici moarte.

2.
dar moartea este o revedere totusi – însa de partea
aceasta a ei, cel care ramâne îsi deschide
ochii deodata – (si ceea ce vede atunci
daca are sa uite vreodata, un popor nevazut de furnici
îi va musca ochii, si nu vor mai vedea ochii lui dupa aceea
decât contururi). cel care a privit moartea
luând chipul unei fiinte – vede din nou
ceea ce nu s-a vazut niciodata de la facerea lumii,
ceea ce se vede mereu – si oricât de repede
si-ar acoperi ochii – oricât de tare
ar gâfâi, sa-si acopere asurzitoarea lumina a tacerii
din ochi, din urechi – ceea ce a vazut el atunci
a fost înfatisarea adevarata, a fost
- dar adevarul nu mai înseamna aici nimic –
a fost ceea ce se priveste pentru întâia data
si fara urmare.

***

se intra greu în moarte? uneori
se trece atâta de greu prin paloare – ramâne
pe obrazul cel de alaturi o spaima care decoloreaza
trasaturile, si le coboara în cearcane, si ochii mariti
nu mai aud raspunsul, si cauta, cauta.
pe urma, paloarea ramâne, asa cum la bolnavii de cord
obrazul, fruntea capata o paliditate care nu e
a spaimei – caci prin spaima treci, si apoi respiri –
dar lumina aceasta de ceara sta. se moare încet,
desigur, pentru ca mâna este obisnuita sa încerce
mereu câte un gest, pentru ca ochiul vede mereu –
chiar si nemiscare. si chiar
si întunericul care se lasa – si înconjoara totul.
si, de fapt, mai e ceva în trupul acesta atât de ostenit,
ca nici nu mai simte trecerea timpului – mai este ceva
care simte lumina, si bucuria, si pierderea oarba a contururilor
si care mai vrea sa mai treaca ceva din toate acestea
gesturile care sa înconjoare obiecte – si ochii sa vada
si trupul întreg sa respire. mereu, în timp ce un om,
sub flacara palida care i se aseaza pe fata
trasaturile i se schimba, mai cauta înca.
si pe urma când, în sfârsit, chipul se opreste, si nemiscat
asteapta acum vesnicia – nici atunci
nu s-a terminat totul. caci spaima care ne-alunga
în noi însine când privim nemiscarea aceasta, ne fugareste
pâna când ne auzim chinuiti respirând, spaima aceasta
o mai bântuie pe fiinta de alaturi, întinsa într-un lent
pat doar cu câteva flori, cu tremurul luminii mate
si cu tacerea pe care, vezi, nimic n-o mai sparge. spaima aceasta
înseamna ca nimeni nu moare, cel putin înca un timp,
câta vreme ti-e frica privindu-i pe cei care au murit.
si poate ca asa e mai bine. se moare greu. nemiscarea,
tacerea, lumina galbuie si spaima –
ochii închisi, adânciti, buzele strânse, decolorate,
- toate acestea sunt semne. dar moartea ramâne
si în cei care sunt înca vii si privesc. si moartea, în cei vii,
nu mai e nemiscarea – chiar daca a spaimei desigur.
moartea e o lumina decolorata. privirea spre ea
e si frica si flacara scurta – mata, galbuie – si oarba
asezare de vorbe.

Mai multe poezii ale regretatului Mircea Ivanescu, aici.

luni, august 02, 2010

Marsul biciclistilor clujeni

Deși sunt susținător al celor de la Critical Mass Cluj încă de la începutul inițiativei lor și biciclist înfocat, abia joia trecuta am participat prima data marșul lunar al biciclicilor clujeni.
M-am bucurat sa vad ca suntem mulți bicicliști în Cluj. A fost o experiență deosebita, o recomand oricui.
Mai jos puteți viziona un filmuleț despre aceasta ediție a Marșului.
Vizionare plăcuta :D

Etichete: , , ,

vineri, aprilie 16, 2010

Next generation

Etichete: ,

duminică, ianuarie 25, 2009

poze pe muzica

Etichete:

sâmbătă, ianuarie 03, 2009

Laura

duminică, octombrie 05, 2008

Fratii Petreus

Pana acum catava vreme, fratii Petreus erau pentru mine puii aceia doi la un kilogram care se cumparau de la alimentara pe vremea lui Ceausescu.
Acest fapt s-a schimbat dupa ce l-am auzit cantand pe Stefan Petreus, un virtuos al ceterii, si mi s-a deschis apetitul pentru muzica lor.
Pacat de domnul Ion Petreus, care s-a prapadit.
Muzica lor ramane insa, nemuritoare.







Formatia "Fratii Petreus" in formula actuala




Puteti citi
aici un interviu mai vechi cu ei.

Un articol pe wikipedia despre ei

Etichete: , ,

luni, iulie 28, 2008

Roata

....Vino tu, cu tine toata
Ca sa-ntruchipam o roata...

(Nichita Stanescu, Dezimblanzirea)

Etichete: , ,